Cu cat vremea e mai puternica cu atat sentimentul feeric de nerabdare e mai puternic. Inca trei zile si ma urc in tren, inca trei zile ca sa uit de aceste strazi monotone si sinistre . Inca putin si scap de cotidian. Mai e atat de putin pana voi plange de teama respingerii sau poate de teama bucuriei depline ce ma cuprinde la gandul ca voi fii acasa:) Sar si zic ,,-Hop!'' peste timpul asta nemilos, ma arunc legata la ochi in bratele calde ale sentimentului neconditionat de iubire. Deschide, drag timp, bratele sa fiu primita cum se cuvine ca doar in tot acest timp am fost singura care te-a venerat din strafunduri necunoscute. Pana cand ma voi lovi de tine, inexorabilule, te imbratisez de departe cu gandul meu molatic. Pazesc scanteia ce zace in mine cu ardoare,de jivinele pradatoare , de natura moarta... pana cand ajunsa acasa imi voi arunca pergamentele de griji si voi inteti focul.
,,Toate acasa-mi sunt sfinte/ Te uita cum ninge Decembre,/ Nu rade citeste-nainte''.[G. Bacovia]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu